Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, Igor Dodon a menţionat că tergiversarea iresponsabilă a procesului de formare a majorităţii parlamentare de către partidele de dreapta şi PCRM, care a aderat la acestea, agravează şi mai mult situaţia în ţară.
„În condiţiile în care nu a fost adoptat bugetul pentru anul curent, cînd salariile, alocaţiile şi suplimentele la pensii tot mai frecvent se achită cu întîrziere, moneda naţională se află în cădere liberă, iar sectorul financiar-bancar este cuprins de criză, socialiştii consideră şi vor insista că unica ieşire din situaţie sînt alegerile anticipate”, a declarat Dodon.
De asemenea, preşedintele PSRM l-a informat pe diplomatul rus despre vizita fracţiunii PSRM în Duma de Stat a Federaţiei Ruse, la invitaţia liderului fracţiunii „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, care este preconizată pentru 29-30 ianuarie curent. În cadrul vizitei, în afară de întîlnirea bilaterală dintre fracţiunile PSRM şi „Spravedlivaia Rossia”, sînt preconizate întrevederi cu reprezentanţii şi conducerea comitetelor legislativului rus, dar şi cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin.
În document se mai spune că părţile au menţionat importanţa acestei vizite, avînd în vedere că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova de la proclamarea independenţei, o fracţiune parlamentară a unui partid din Moldova va fi primită în componenţă deplină la un asemenea nivel înalt în Federaţia Rusă.
Igor Dodon şi Farit Muhametşin au discutat, de asemenea, planul de activităţi organizate de Partidul Socialiştilor cu prilejul marcării celei de-a 70-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. În cadrul întrevederii părţile au convenit să consolideze eforturile dintre Ambasada Federaţiei Ruse, PSRM şi societatea civilă în vederea desfăşurării mai multor acţiuni dedicate jubileului Victoriei.
Adrian Platon