Președintele Kârgâzstanului a afirmat că este un mare prieten al țării noastre și pledează pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și a interacțiunii în cadrul organizațiilor internaționale. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei întrevederi a Premierului Pavel Filip, cu Preşedintele Republicii Kârgâze, Almazbek Atambaev, în marja reuniunii Consiliului şefilor de state ai Comunităţii Statelor Independente (CSI), ce are loc astăzi, la Bişkek, informează CURENTUL.
În cadrul întrevederii cei doi oficiali au trecut în revistă principalele aspecte ce vizează relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica Kârgâză, dar şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale din care fac parte cele două state.
Prim-ministrul Pavel Filip a mulţumit Preşedintelui kârgâz pentru organizarea reuniunii Consiliului şefilor de state CSI şi pentru primirea călduroasă, de care au parte participanţii la eveniment. Şeful Guvernului a exprimat interesul Republicii Moldova pentru aprofundarea relaţiilor moldo-kârgâze la nivel politic şi economic, în special pronunţându-se pentru impulsionarea exportului de vinuri moldoveneşti în Republica Kârgâză.
La rândul său, Almazbek Atambaev a menţionat că ţara sa este deschisă pentru un dialog constructiv cu Republica Moldova, în vederea dezvoltării unui parteneriat reciproc avantajos în domeniile agricol, industrial, dar şi cel al tehnologiei informaţiei.
Părţile au discutat despre posibilităţile de valorificare a potenţialului comercial, luând în considerare oportunităţile oferite de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova conform Acordului de Asociere RM-UE, precum şi cele de care dispune Republica Kârgâză în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice. De asemenea, oficialii au menționat despre necesitatea sporirii investiţiilor reciproce şi a exportului de mărfuri din cele două state.
Cristina Pendea