[ X ]
Preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului României vine în R. Moldova
17 Septembrie

Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Valeriu Ștefan Zgonea va efectua o vizită în Republica Moldova, în perioada 18 – 19 septembrie 2015, transmite CURENTUL.

Programul vizitei include întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, Președintele țării Nicolae Timofti,  Prim-ministrul Valeriu Streleț, Viceprim-ministrul Natalia Gherman, Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Întrevederea speakerilor Andrian Candu și Valeriu Ștefan Zgonea, care va avea loc la Reședința de Stat, va fi urmată de semnarea Memorandumului de înțelegere între Parlamentul Republicii Moldova și Camera Deputaților a Parlamentului României. Ulterior, cei doi oficiali vor susține un briefing de presă comun.

Vizita Președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului României la Chișinău se înscrie în contextul dezvoltării cooperării interparlamentare în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Din componența delegației mai fac parte reprezentanți ai grupurilor parlamentare, membrii Camerei Deputaților Niculae Mircovici, Ionel Palăr, Ioan Balan, Marian Neacșu, Ștefan Burlacu, Aurelian Ionescu, Nicolae-Liviu Dragnea, István Erdei Dolóczki, deputatul neafiliat Eugen Tomac.

Ultima vizită în Republica Moldova a Președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului României, Valeriu Ștefan Zgonea, a avut loc în aprilie 2014.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  2. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  3. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  4. Caz de corupție la Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate
    Social |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  1. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  2. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  3. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  4. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  5. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |