[ X ]
Premierul României: România va rămîne în continuare cel mai hotărît susținător ar RM
27 August

România va rămîne în continuare cel mai hotărît susținător și avocat al integrării europene a Republicii Moldova, din motivul că României i-a fost bine prin faptul că s-a integrat în UE, de aceea credem că și pentru R. Moldova ar fi bine. Despre aceasta a declarat astăzi, Prim-ministru al României, Victor Ponta,  în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu Premierul Valeriu Streleț, informează CURENTUL.

Victor Ponta a felicitat toți cetățenii R. Moldova cu ocazia Zilei Independenței, transmițînd cele mai bune și sincere gînduri.

”România dincolo de vorbe frumoase, are obligația să facă și lucruri concrete, așa încît proiectele începute să aibă continuitate. Avem posibilitatea de a vă ajuta, doar trebuie să oferiți stabilitate și să punctați prioritățile, iar noi vă vom sprijini. Noi suntem pregătiți să le facem împreună”, a precizat Ponta.

La rîndul său,  Premierul Streleț a menționat că, cu certitudine, această vizită este încă un pas spre consolidarea relației speciale dintre RM și România.

”Pe parcursul discuțiilor pe care le-am avut astăzi, am abordat un șir de subiecte de interes comun. Firește că, procesul de integrare europeană a constituit un punct focal, dar și în egală măsură am făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte care sunt sau urmează a fi realizate cu sprijinul României. Am convenit să dezvoltăm și în continuare proiecte din diverse domenii de interes reciproc”, a subliniat Streleț.

În același context, Streleț și-a exprimat convingerea că, pe viitor vor menține un calendar consistent de întrevederi și consultări bilaterale.

Andriana Cheptine 

Inapoi la arhiva noutaților