Am ajuns la o limită critică și, dacă nu schimbăm nimic, nu mai avem nicio șansă să creăm în Moldova o societate funcțională. Declaraţia a fost făcută de premierul Iurie Leancă, în cadrul celei de-a zecea Conferinţă Naţională Anticorupţie cu genericul „Rupeți lanțul corupției”, în cadrul căreia s-a făcut o analiză a ultimelor evoluții în ceea ce privește combaterea acestui flagel, transmite CURENTUL.
Leancă a spus că, în campania electorală, a întîlnit mulți cetățeni care s-au plîns pe corupție.
„Noi putem la nesfîrșit să ne lamentăm de imperfecțiunea cadrului juridic, de lipsa unor instrumente sau de faptul că nu ne ajung bani, spunând că din această cauză nu am reușit să finalizăm anumite dosare. Dar, de fapt, nu am reușit să convingem societatea și partenerii externi că percepem problemele așa cum sunt și că avem o soluție sistemică”, a spus Iurie Leancă.
Potrivit sursei citate, premierul afirmă că acesta este un semnal foarte puternic din partea societăți.
„Este timpul să spunem că e suficient. Am ajuns la o limită critică și, dacă nu schimbăm nimic, nu mai avem nicio șansă să creăm în Moldova o societate funcțională. Suntem datori să valorificăm ultima șansă pe care ne-au oferit-o cetățenii Republicii Moldova – de a constitui o nouă guvernare, o nouă majoritate și de a înțelege că nu mai avem dreptul să guvernăm așa cum am guvernat”, a adăugat șeful Cabinetului de miniștri.
În context, Premierul s-a referit la exemplul Ucrainei. „Acolo, forțele pro-europene au reușit să obțină 90 la sută în scrutinul parlamentar. În plus, ucrainenii au înțeles încă o chestie simplă – să aducă în funcții-cheie experți din UE. Soluția e ca și noi să solicităm un sprijin mult mai mare din partea prietenilor americani şi europeni”, a menţionat Leancă.
CURENTUL.md precizează: Conferința Naţională Anticorupţie va dura trei zile. Pentru prima dată, aceasta a fost organizată în Republica Moldova în urmă cu zece ani, fiind prilejuită de Ziua Internaţională Anticorupţie, marcată pe 9 decembrie. Tradiţional, în cadrul acestor foruri, ţările îşi evaluează progresele în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei şi elaborează soluţii pentru consolidarea eforturilor anticorupţie la nivel naţional.
Adrian Platon