Sloganele electorale care conțin cuvîntul „fără” pe bună dreptate s-au dovedit a fi dintre cele mai bune din cîte au fost vreodată utilizate în Republica Moldova. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), cel care le-a folosit din greu și în alegerile din 2009, dar și în cele din 2010, a avut rezultate frumoase, dar nu acesta este unicul indicator al faptului că respectivele slogane au pătruns adînc în mintea alegătorului din țara noastră, ci şi faptul că, în ultimii ani, fie cu ironie, fie în serios, aceste slogane, cu unele modificări, sînt folosite din plin de ziariști, analiști, politicieni etc. Voi încerca și eu „să joc” pe acest slogan în prezentul material, scoțînd în evidență una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă politica moldovenească – trădarea.

Trădarea nu este un fenomen nou în politica moldovenească – ea există de cînd există însăși politica și politicienii, dar îngrijorătoare în ultimul timp este amploarea pe care a luat-o respectivul fenomen, precum și faptul că actele de trădare au devenit ceva normal, firesc pentru societatea noastră. Asistăm practic în fiecare zi la acte de trădare politică și, în loc să le condamnăm ca pe ceva nociv, noi fie aplaudăm, fie încercăm să găsim scuze pentru persoanele care le comit. În cel mai bun caz, ne rezumăm „să luăm act” de o situație sau alta și nimic mai mult. Astfel, fiecare dintre noi devine indirect părtaș, promotor al trădării în politică.

De obicei, cînd are loc un act de trădare politică, noi ne gîndim la persoane, nu la fenomen. Încercăm să analizăm fiecare caz de trădare prin prisma „cine are de cîștigat și cine are de pierdut”, fără a admite măcar o clipă ideea că noi toți sîntem pierdanți. Or, o societate care tolerează un astfel de fenomen nu este o societate normală, sănătoasă.

Cineva îmi spunea că termenul „trădare politică” este mult prea larg și că fiecare caz ar trebui tratat în parte. Altcineva îmi spunea că, atunci cînd vorbim de trădare politică, trebuie să facem o distincție clară între acest fenomen și nedorința unui politician de a se supune orbește deciziilor unui lider politic sau a unui grup de persoane cu un anumit grad de influență într-un partid sau altul. Sînt total de acord cu aceasta și, mai mult chiar, consider că în legislația moldovenească ar trebui de prevăzut clar ce înseamnă trădare politică și cum se sancționează acest fenomen, exact ca și în cazul trădării de patrie sau a altor acțiuni similare. O altă soluție ar fi ca fiecare partid să-și delege reprezentanții într-un grup de lucru care să stabilească de comun acord un cod de etică al politicienilor și care s-ar referi clar și la cazurile de trădare politică. Dar, toate acestea, precum și alte posibile idei în acest sens, pot fi soluții de viitor, iar în față avem perioada preelectorală, precum și campania electorală, cînd cazurile de trădare politică se întețesc. Cu alte cuvinte, are loc o acutizare a sentimentelor trădătorilor politici sau a celor care inspiră respectivele acte. Cum procedăm cu acești indivizi? Cum să facem ca să avem o politică fără trădare, o politică fără trădători? Dacă aveți careva idei în acest sens, vă rugăm să ne scrieți.

Dumitru Spătaru