Astăzi, Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) urmează să depună actele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, informează CURENTUL.
Astfel, un grup de reprezentanţi ai partidului vor merge la Comisia Electorală Centrală pentru a depune actele prevăzute de Codul electoral.
Conducerea formaţiunii a anunţat cine sînt candidaţii pentru funcţia de deputat din partea PPCD.
Primul pe listă este preşedintele formaţiunii, Iurie Roșca. Următorii sînt: Ciobanu Victor, Țurcanu Dinu, Ciuru Igor, Bușilă Radu, Vaculovschi Ghenadie, Bejenari Anatolie, Capbătut Alexei, Țurcanu Igor, Salagoz Cezar, Grosu Dragoș, Rabei Sergiu, Dohot Daniel, Pocriciuc Sergiu, Bordeianu Andrei.
CURENTUL.md precizează că miercuri Consiliul Naţional al Partidului Popular Creştin Democrat a luat decizia ca formaţiunea să participe la alegeri, a aprobat simbolul electoral, programul de guvernare întitulat ”Planul Roşca” şi lista de candidaţi. Simbolul electoral al PPCD este format dintr-un cerc alb pe un fundal kaki cu o sabie in mijloc şi cu inscripţia ”Planul Roşca”.
Tatiana Cocerva