Partidul politic ”Partidul Nostru” (PN) susține că guvernarea actuală a început persecutarea protestatarilor, dar și nemijlocit a membrilor formațiunii. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PN, Renato Usatîi și vicepreședintele Elena Panuș, transmite CURENTUL.
Elena Panuș a declarat că, ieri-dimineață, în jurul orei 6, în locuința sa din r. Strășeni au avut loc percheziții.
”Acasă era doar soțul, a fost trezit de mascați cu arme și doi ofițeri de urmărire penală, care au venit cu ordonanță de efectuare a perchezițiilor în baza unor aberații, care îl vizează pe fiul meu – student la drept. S-au efectuat percheziții absolut ilegale. Țin să menționez că, perchezițiile au fost făcute a doua zi după ce am organizat protestul la Judecătoria Rîșcani, în susținerea lui Grupului Petrenco”, a explicat ea.
Totodată, Panuș a menționat că, reprezentanții organelor de drept au făcut această percheziție încălcînd toate normele legale și de procedură.
”Urmărirea penală a fost pornită pe 19 decembrie, ordonanța de percheziție a fost dispusă pe 5 februarie, iar perchezițiile au fost făcute ieri, 16 februarie. Au avut la dispoziție 11 zile ca să meargă procedura legală, însă ei nu le-au folosit. A fost folosit copilul meu drept mecanism ca să intre la mine în casă, să mă sperie, chipurile că, copilul meu face parte din niște grupări criminale. Astfel, ne-au arătat că regimul folosește în modul cel mai barbar, nesimțit, procuratura, ca să ne sperie să nu protestăm”, a adăugat Panuș.
Elena Panuș a mai spus că, ”aceste percheziții au fost un instrument de intimidare a sa în calitate de membru al PN, dar și ca persoană prezentă la proteste”. ”Avem temeiul să contestăm acest proces verbal și sunt sigură că vom cîștiga. După ce cîștig, voi depune o plîngere la PG”, a mai spus Panuș.
La rîndul său, președintele PN, Renato Usatîi a afirmat că, aceste percheziții sunt făcute în mod intenționat.
”Spun sigur că, feciorul dnei Elena Panuș, Sorin, nu are în acest dosar nici un statut. Am verificat personal, poate a făcut băiatul ceva și mama nu cunoaște. Noi înțelegem această situație, ei încearcă astfel să ne preseze pentru că nu le plac acțiunile noastre de protest”, a punctat Usatîi.
Andriana Cheptine