Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au depus astăzi o sesizare comună la Curtea Constituțională (CC), cu privire la proiectul de lege ce ține de alegerea președintelui prin vot direct, transmite CURENTUL.
Deputatul PLDM, Chiril Lucinschi a declarat că, proiectul de lege a fost depus spre avizare la CC pentru modificarea Constituției în privința alegerii șefului statului.
”Am colectat semnăturile necesare, ne-au ajutat colegii din PSRM, respectiv 24 de deputați socialiști + 13 deputați liberal democrați, adică – 37 semnături. De menționat este și faptul că, a semnat și Vlad Filat, dar și George Mocanu”, a precizat Lucinschi.
La rîndul său, deputatul PSRM, Vladimir Țurcan a menționat că, în acest proiect de inițiativă legislativă nu este nimic nou, respectiv CC ar trebui să vină cu un răspuns în cel mai scurt timp.
”Au fost mai multe avize și anterior, pur și simplu nu au fost realizate. Noi sperăm că, totuși, va fi în mod de urgență examinat. Acest proiect nu înseamnă că noi îi contrapunem inițiativei ”Platformei DA” de colectare a semnăturilor. Astfel, vom avea două variante posibile: unu – semnăturile Platformei DA, iar în cazul în care apar unele circumstanțe, avem a doua variantă – această inițiativă. Adică, scopul final este alegerea directă a șefului statului, indiferent prin care modalitate se va fi modificată Constituția”, a adăugat Țurcan.
Andriana Cheptine