[ X ]
PLDM şi-a anunţat priorităţile pentru 2014. Iată ce are de gînd să facă!
20 Ianuarie

„În anul 2014, cuvîntul-cheie, care va caracteriza toate acţiunile PLDM, va fi responsabilitate. Și, cînd spun acest lucru, am în vedere responsabilitatea pentru o guvernare eficientă, în interesul cetăţenilor, în interesul Republicii Moldova. Vom munci pentru îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor, acelea de a le asigura un prezent şi un viitor într-un stat liber, democratic, european, prosper”. Declaraţia a fost făcută de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă. 

După cum relatează CURENTUL, el a declarat că PLDM va acorda cea mai mare atenţie realizării obiectivului naţional al Republicii Moldova – integrarea europeană. „În anul 2014, vom finaliza un proces lung şi deloc simplu, pe care l-am început, imediat după preluarea guvernării, în 2009. Astfel, în anul curent, urmează să semnăm Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede inclusiv Acordul de Comerț Liber, iar acest eveniment de importanţă naţională va ancora definitiv Republica Moldova în spaţiul valorilor europene, va face ireversibil procesul de integrare europeană, pentru a cărui reuşită am muncit continuu, timp de mai mulţi ani”, a declarat el.

Vlad Filat a menţionat că, de asemenea, pînă în vara anului curent, urmează să fie realizat alt obiectiv – circulaţia fără vize a moldovenilor în UE.

Potrivit spuselor sale, PLDM va promova o politică externă activă pentru a realiza interesele naționale ale Republicii Moldova, prioritare fiind relaţiile cu SUA, România, Federaţia Rusă etc.

În anul curent, PLDM îşi doreşte „mai multă viteză și intensitate pentru reforma justiției și lupta cu corupția”.

În domeniul educaţiei, pentru PLDM aprobarea Codului Educației rămîne a fi cel mai important obiectiv. De rînd cu acest obiectiv, figurează şi asigurarea transparenței și corectitudinii în desfășurarea examenelor de BAC, dar şi transformarea calitativă a întregului proces educațional.

În 2014, PLDM susţine că va pune accent şi pe extinderea rețelei de centre de sănătate. „În perioada 2010-2013, s-au construit ori reconstruit 78 de centre de sănătate în sate. În 2014, vom continua acest proces, urmînd să extindem rețeaua de centre de sănătate”, a spis Vlad Filat.

El a menţionat că, în ultimii 4 ani, Moldova a avut o creștere economică cumulativă de peste 20%, care s-a datorat liberalizării economiei, eliminării constrîngerilor economice, asigurării unei competitivități mai înalte, creșterii investițiilor etc. Totodată, Vlad Filat a spus că această creștere economică nu e simțită de către toți cetățenii şi PLDM îşi propune schimbarea situaţiei în domeniul respectiv, urmînd să fie majorate pensiile şi salariile unor categorii de bugetari.

Vlad Filat a declarat că 2014 va fi un an important pentru Republica Moldova. „Din punct de vedere al modernizării infrastructurii – Moldova va fi un șantier de construcție. Vom avea minimum cîte un proiect mare de infrastructură în fiecare sat, proiect important. În perioada 2009-2013, s-au reabilitat 16 902 km de drumuri, dintre care 7 811 km drumuri naționale și 9 091 km drumuri locale. Pînă în 2015, urmează să avem renovate încă 1 500 km de drumuri. În 2013, Fondul Rutier a depășit cifra de 1,25 miliarde lei, iar în 2014 va fi de aproximativ 1,3 miliarde lei. O situaţie similară există și la construcția apeductelor. Dacă, în 2009, aveam 39% din locuințe conectate la apeduct centralizat (7 400 km de apeducte), în 2013 – 60% (9 800 km de apeducte). Obiectivul nostru este ca fiecare gospodărie, în cel mult trei ani, să fie conectată la o sursă de apă potabilă. Nu poți intra în Europa, fără apă în case!”, a declarat el.

Potrivit spuselor sale, în acest an, vor fi investite circa 9 miliarde 331 milioane de lei în infrastructură și modernizare, o investiție fără precedent în istoria modernă a țării. „În creștere sunt toate fondurile naționale de dezvoltare: Fondul Rutier – 1 miliard 300 milioane lei, Fondul Ecologic – 315 milioane lei, Fondul de Dezvoltare Regionala – 194 milioane lei, Fondul de Eficiență Energetică – 172 milioane lei, Fondul pentru subvenționarea producătorilor agricoli – 600 milioane lei, reparația școlilor – 90 milioane lei. De asemenea, vom avea investiții din surse externe (credite și granturi) în toate domeniile de infrastructură, servicii sociale, susținere economică și financiară de 2,7 miliarde lei. Aceste investiții vor permite să transformăm Moldova într-un adevărat șantier de construcție”, a mai spus liderul PLDM.

El a declarat că în anul 2014, avem nevoie, ca niciodată, de unitate, iar singura idee naţională care ne poate uni este integrarea europeană. În opinia sa, „această idee trebuie să prevaleze asupra intereselor de partid, să devină una ce ar uni oamenii, indiferent de viziunile şi preferinţele politice pe care le au”.

Liderul PLDM s-a arătat convins că Moldova va face faţă tuturor provocărilor ce stau în faşa sa în anul curent.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților