Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) dezaprobă metodele obscure şi modul prin care a fost învestit guvernul condus de Pavel Filip, transmite CURENTUL.
Potrivit Declaraţiei Biroului Permanent Central şi a fracţiunii parlamentare a PLDM, se menționează că“votul celor 57 de deputaţi pentru învestirea guvernului Filip nu reprezintă voinţa cetăţenilor Republicii Moldova exprimată la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, deoarece majoritatea a fost constituită prin traseism şi corupere politică”.
„PLDM se desolidarizează ferm de opţiunea celor 8 deputaţi aleşi pe lista noastră electorală care, în virtutea unor interese conjuncturiste individuale, au votat pentru învestirea guvernului Filip. PLDM nu-şi asumă responsabilitatea politică pentru activitatea „celor 3 ministere şi unui viceprim-ministru” care, chipurile, sunt conduse de reprezentanţi ai echipei noastre”, se mai spune în declarație.
Liberal-democrații consideră că la învestirea şi inaugurarea guvernului Filip au fost sfidate atât normele legale, cât şi bunul simţ, iar legalitatea şi credibilitatea acestuia ridică mari semne de întrebare.
PLDM anunță că se solidarizează cu protestul paşnic al cetăţenilor, pronunţându-se ferm împotriva violenţelor, provocărilor şi devastărilor edificiilor publice. Totodată, spune că, în calitatea sa de partid parlamentar de opoziţie, PLDM va promova consecvent şi constant iniţiative legislative şi publice conforme cu voinţa cetăţenilor, care să impună guvernanţii să se consacre servirii societăţii şi să pună în practică, fără abateri, obiectivele strategice de integrare europeană a Republicii Moldova.
PLDM a făcut apel către partenerii de dezvoltare să îşi condiţioneze asistenţa doar prin prisma realizărilor concrete ale guvernării în reclădirea statului de drept şi a democraţiei autentice, făcând abstracţie de promisiunile şi planurile grandioase ale acesteia.
Cristina Pendea