[ X ]
Platforma DA va organiza mitinguri în mai multe regiuni ale ţării
18 Septembrie

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) va organiza mai multe mitinguri în teritoriu. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvînt al Consiliului Marii Adunări Naționale, Vasile Năstase, transmite CURENTUL.

Vasile Năstase a anunțat că, ieri, la inițiativa unui grup de cetățeni din Ștefan Vodă, a fost organizat un miting la care au participat circa 800-900 cetățeni.

”Am fost și cîțiva reprezentanți ai Consiliului prezenți la acel miting, protestatarii de acolo au transmis simțul lor de solidaritate cu oamenii din Orașul Demnității. Ei au susținut proclamația și au propus mai multe soluții de intensificare a protestelor noastre”, a punctat Năstase.

Totodată, Vasile Năstase a menționat că, atît pe parcursul săptămînii curente, cît și viitoare, sunt programate astfel de miting-uri în teritoriu.

Este de menționat și faptul că, în aceste clipe, un grup reprezentativ al Consiliului Național Marii Adunări Naționale se află la o întrevedere cu Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul căreia îi vor fi prezentate revindecările cetățenilor, inclusiv și alte întrebări care cer implicarea stringentă a șefului statului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților