Pastorul mexican Ricardo Salazar, care a devenit cunoscut datorită prezicerilor sale, spune că, în acest an, pe cer va apărea o stea pe care mulți o vor considera enigmatica planetă Nibiru, tot ea cunoscută și ca Planeta X, iar unii îi mai spun și Planeta ucigașă.
Voi aminti în context că de Planeta Nibiru sînt legate mai multe mituri. Se zice că aceasta ar fi a noua, cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar, care ar fi dincolo de Pluton, iar orbita acesteia o aduce aproape de Pămînt o dată la cîteva mii de ani. Unii spun că, atunci cînd se află cel mai aproape de Pămînt, Nibiru se plasează între Marte și Jupiter, iar alții cred că orbita acesteia se intersectează cu cea a Pămîntului, fiind posibil chiar și un impact nimicitor. Se mai zice că Planeta Nibiru ar fi populată de reptilienii Annunaki, care cîndva au contribuit decisiv la dezvoltarea omului pe Pămînt.
Unul dintre cele mai cunoscute mituri despre Nibiru este că aurul este un element de bază în tehnologiile dezvoltate de Annunaki și că, plecînd acum cîteva mii de ani în spațiu cu misterioasa lor planetă, reptilienii ar fi pus în sarcina omenirii să adune aur pînă la revenirea lor, urmînd să-l preia pentru necesitățile pe care le au. Oamenii au uitat de această sarcină, dar continuă să colecteze aur, aceasta făcînd deja parte din subconștientul lor.
De ce mi-am amintit de aceste mituri și preziceri? Pentru că în aceste zile m-am văzut cu un prieten care, din capul locului, mi-a declarat că știe unde a dispărut miliardul despre care lumea spune că a fost furat din băncile moldovenești. „Pastorul Salazar a prezis că în acest an Planeta Nibiru se va apropia din nou de Pămînt. Deci, reptilienii vin să-și ia aurul. Iar în Moldova avem cîțiva șmecheri care cred că venirea reptilienilor înseamnă și moartea Planetei Pămînt și, știind dragostea acestor extratereștri pentru aur, au decis să-și cumpere un loc pe planeta lor ca să rămînă în viață. Au furat miliardul, au cumpărat aur și acum așteaptă cînd pe cer va apărea Planeta Nibiru, iar Annunaki vor coborî pe Pămînt” – cam ceva de felul acesta mi-a spus prietenul meu.
Ne-am amuzat copios pe seama acestei glume, dar am căzut pe gînduri cînd el mi-a spus că nu a inventat-o și că în popor circulă deja legende despre miliardul furat, inclusiv dintre cele mai neverosimile.
Ca să nu rămîn mai prejos, l-am întrebat: „Și ce va fi cu acest mit, dacă Nibiru nu va apărea pe cer în 2016?”. El a rîs din nou și mi-a răspuns: „Atunci oamenii vor înțelege că nu doar Nibiru și Annunaki, ci și întoarcerea miliardului e un mit …”.
Dumitru Spătaru