Partidul Liberal (PL) regretă politica de compromitere a liberalilor. Declaraţia a fost făcută de liderul PL, Mihai Ghimpu, după şedinţa de astăzi a Parlamentului, transmite CURENTUL.
„Apelurile sînt făcute pentru a manipula cetăţenii. Începînd cu prima zi PL a fost şi rămîne pentru o alianţă dintre aceste trei partide. PL conştientizează ce înseamnă pentru Republica Moldova cursul european. Dar trebuie să înţelegem că acest curs european nu poate derula pozitiv în cazul cînd la noi reformele sînt mimate, în justiţie, economie. Ce ţine de învinuirea adusă PL că nu vrem să cedăm Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor este un balon ca şi cel cu preşedintele”, a declarat Ghimpu.
În context, politicianul a spus că PL ar accepta şefia Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, dar cu o singură condiţie. „Daţi-ne şi Ministerul Economiei. De unde să avem pensii şi salarii”, a adăugat liberalul.
De asemenea, Ghimpu a subliniat că PL respectă consensul la care cele trei partide au ajuns cu ajutorul colegilor europeni.
„Noi nu insistăm. Este compromisul pe care l-am găsit împreună cu europenii. Varianta nu vine din partea noastră”, a conchis Mihai Ghimpu.
Adrian Platon