Galina Sanduţa a fost fascinată de lumea jurnalismului de mică, iar ulterior şi-a urmat visul absolvind Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova.
Solicitată de reporterul nostru în cadrul proiectului „Persoanele din spatele liderului”, Galina Sanduţa a spus că primul ei job a fost în cadrul Ministerului Educației, unde timp de 4 ani a acumulat foarte multă experiență.
„Pot afirma că oamenii pe care i-am întâlnit atunci m-au cizelat ca profesionist. În acea perioadă am câștigat o bursă de masterat iar tip de un an jumate zi de zi am frecventat Facultatea Relații Internaționale, Academia de Administrare Publică de pe lângă Președinte, deseori spun că aceasta este a doua profesie. După patru ani de experiență de lucru în cadrul unei instituții de stat am trecut în altă extremă, iar timp de doi ani am activat în calitate de coordonator în cadrul proiectului Student Card. Am continuat să lucrez în domeniul educațional fiind redactor-șef la revista „Studii în Moldova”. Penultim-ul job a fost unul fost de provocare. În perioada alegerilor parlamentare 2014, am activat ofițer de presă în cadrul Efortului de Monitorizare Promo-LEX. Ce pot să spun, o experiență unică, o echipă de nota 10″, a declarat aceasta.
Actualmente, ea activează în funcţia de șef al Serviciului de Informare și Comunicare cu mass-media al Ministerului Muncii, Protecției, Sociale și Familie. „Nu a fost greu să mă adaptez, pentru că deja am experiența de lucru într-o instituție de stat. Dar cel mai ușor a fost că fac parte dintr-o echipă care nu se teme de microfon și cameră de filmat”, a adăugat Sănduţa.
Întrebată despre şefa sa, ministrul Ruxanda Glavan, aceasta a spus că este un model de urmat.
„Ministrul Ruxanda Glavan este un model de urmat, o șefă care știe să furnizeze un amestec de mentorat și sfaturi. O femeie deșteaptă, frumoasă, carieristă, dar în primul rând o adevărată familistă. Depune suflet în tot ceea ce face, iar politicele profamiliale sunt prioritatea zero în activitățile instituției pe care o conduce. Am avut o bună comunicare chiar din primele zile, iar asta contează foarte mult în mesajele pe care le oferim mass-mediei”, a mai afirmat Galina Sanduţa.
Referindu-se la planurile de viitor, aceasta a spus că îi plac provocările. „Despre planurile de viitor chiar nu vreau să mă pronunț pentru că eu sunt genul de persoană care accept provocările profesioale. Însă cu siguranță vocația mea rămâne comunicare și jurnalismul”, a conchis șefa Serviciului de Informare și Comunicare cu mass-media al Ministerului Muncii, Protecției, Sociale și Familie.
Adrian Platon