După ce anterior două treimi din deputaţii Partidului Comuniştilor au părăsit fracţiunea parlamentară a acestuia, constituind o platformă parlamentară social-democrată, în această săptămînă un număr impunător de activişti din teritoriu ai PCRM au anunţat că părăsesc rîndurile formaţiunii şi aderă la PSRM. Aceasta a adîncit şi mai mult criza prin care trece fostul partid de guvernămînt, care ani buni de zile a dominat politica moldovenească, iar unii experţi cred că după respectiva lovitură PCRM nu va mai putea să-şi revină. Totuşi, Vladimir Voronin, unicul lider pe care l-a avut de la relansare şi pînă în prezent Partidul Comuniştilor, mai poate spera la o plecare onorabilă din politică, iar soluţii în acest sens are doar trei.

Prima este o amplă reformă a partidului, care ar cuprinde o evaluare a resurselor reale pe care le are formaţiunea (umane, administrative, financiare, mediatice) şi întărirea fiecăreia din aceste dimensiuni în măsura posibilităţilor. În cadrul acestei reforme, ar fi binevenită schimbarea conducerii PCRM la toate nivelele – începînd cu organizaţiile primare (acolo unde e cazul) şi terminînd cu organele de conducere la nivel central, iar cireaşa de pe tort ar urma să fie schimbarea liderului PCRM. Vladimir Voronin nu mai are forţa de altă dată pentru a asigura noi succese electorale partidului său, de aceea ar trebui să plece frumos atîta timp cît PCRM încă e perceput ca un partid cu o pondere oarecare, dar nu să-l îngroape cu totul. Unii analişti spun că plecarea lui Vladimir Voronin din fruntea PCRM ar fi problematică acum, deoarece toţi acei pe care el îi vedea ca şi posibili succesori au părăsit formaţiunea în ultimii ani. Însă, există şi opinia că minimum o portiţă de ieşire din această situaţie există, iar aceasta ar fi aducerea lui Oleg Voronin, fiul actualului lider al PCRM, în fruntea formaţiunii. Oleg Voronin deja s-a afirmat ca om de afaceri, iar activităţile politice desfăşurate de tatăl său nu-i sînt străine. În plus, el este Voronin – nume care deja a devenit brand pentru un important segment de electorat. Cu atît mai mult că acesta e unicul posibil succesor în care Vladimir Voronin poate avea încredere deplină, după trădările permanente prin care a trecut în ultimii ani.

A doua posibilitate pentru Vladimir Voronin de a asigura supravieţuirea cît de cît a partidului ar fi să adune în jurul său alte formaţiuni sau să fuzioneze cu o formaţiune (două) cu potenţial şi cu şanse reale de viitor. Desigur, fuziunea ar urma să aibă loc în baza PCRM pentru că ar fi o greşeală dacă comuniştii s-ar dezice singuri de un brand politic destul de cunoscut în Moldova. Cu atît mai mult că acesta, aproape la sigur, ar fi preluat de altcineva şi exploatat în scop electoral. O fuziune pe baza PCRM ar însemna sînge nou în echipa lui Vladimir Voronin şi el ar da o nouă şansă formaţiunii pe care a condus-o atîţea ani, chiar dacă singur va trebuie să cedeze funcţia de Preşedinte şi să se retragă. Aceasta ar fi nu doar o plecare onorabilă din politică, ci şi ar crea premise pentru o revanşă în viitor, lucru extrem de important în situaţia în care se află acum Vladimir Voronin.

A treia oportunitate pentru Vladimir Voronin ar fi eventualele alegeri parlamentare anticipate. Cu toate problemele prin care a trecut acest partid în ultimii ani, el, totuşi, rămîne o forţă care are propriul electorat şi şanse reale de a fi prezent în viitorul Parlament. În caz de anticipate, Vladimir Voronin ar putea nu doar să-şi „cureţe” echipa şi să aducă în Parlament oameni de încredere, dar şi să participe eventual la implementarea unor scenarii post-electorale, ceea ce ar reabilita şi imaginea PCRM, şi imaginea personală a lui Vladimir Voronin. Însă, şi în acest al treilea caz se impune o amplă reformă pe interior a PCRM.

Cu titlu de concluzie, se poate de spus că Vladimir Voronin acum este pur şi simplu obligat să acţioneze. Dacă nu va face acest lucru, „moartea” politică a sa şi a partidului său va fi inevitabilă. Şi membrii, dar şi simpatizanţii PCRM au nevoie măcar de iluzia că lucrurile se mişcă într-o direcţie oarecare. Iar dacă această iluzie nu va exista, ei vor căuta alternative politice, iar aceasta va însemna continuarea procesului de degradare a partidului care a condus ţara mai bine de opt ani. Iar care va fi finalul aceste degradări, nu cred că este un secret pentru cineva.

Dumitru Spătaru