Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) va boicota alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, anul curent. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul plenarei Comitetului Politic Central al PCRM, după mai bine de patru ore de discuţii, transmite CURENTUL.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat că, preşedintele care va fi ales va fi nelegitim din start.
„Boicotăm aceste alegeri pentru că nu sunt constituţionale. Ele se bazează pe decizia CC din 4 martie, dar aceste modificări sunt absolut neconstituţioanele şi nefondate. Acest preşedinte care va fi ales va fi nelegitim din start, toate activităţile şi decretele vor fi nelegitime. Odata şi odată, noi sperăm că în RM o să vină oameni destoinici şi cinstiţi şi o să fie anulate aceste decizii şi decrete. Sînt trei feluri de participare la alegeri: pentru, contra sau deloc să nu participăm”, a declarat Voronin.
În context, Vladimir Voronin a afirmat că, „boicotarea, la fel, înseamnă participarea la alegeri, doar că le vorbeşti oamenilor prin argumente de ce nu ar trebui să iasă la vot”.
Totodată, el a menţionat că, chiar dacă nu au desemnat un candidat, PCRM are destule persoane bune pentru această funcţie.
Andriana Cheptine