Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a cerut audierea prim-ministrului Pavel Filip în Parlament pentru săptămîna viitoare. Socialiştii au solicitat ca şeful Executivului să vină şi să prezinte raportul de activitate al Guvernului pentru primele 6 luni ale anului 2016, transmite CURENTUL.
„Se termină această sesiune parlamentară de primăvară-vară şi propunem ca să fie audiat Guvernul, să prezinte raportul pentru perioada ianuarie-iunie”, a declarat deputatul socialist Vladimir Ţurcanu.
La rîndul său, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a spus că, Guvernul a fost deja audiat prin moţiunile simple depuse de socialişti.
„Au fost depuse 8 moţiuni simple. Asta nu este audierea Guvernului în diverse domenii de activitate?”, a întrebat speaker-ul.
Deputatul liberal-democrat Tudor Deliu, preşedinte al fracţiunii PLDM, s-a arătat nemulţumit de răspunsul lui Andrian Candu.
„Noi o lună şi ceva am tot cerut să vină Guvernul cu un raport. Dvs. ne-aţi promis. Vă ţineţi de cuvînt, sau încercaţi să abordaţi problemele unilateral? Moţiunile simple se referă la o politică anume, iar noi vrem să aflăm dacă se realizează programul de guvernare”, a menţionat Deliu.
Şi preşedintele PSRM, deputatul Igor Dodon nu a fost satisfăcut de explicaţiile preşedintelui Parlamentului.
„Noi înţelegem spiritul Dvs. de echipă cu domnul Filip. Noi nu am avut posibilitatea să discutăm cu prim-ministrul cînd a fost învestit. Să vină prim-ministrul şi să prezinte raportul. Dacă acest lucru nu va fi votat astăzi, invit colegii să semneze moţiunea de cenzură. Avem nevoie de doar 2 semnături. Atunci va fi obligat de Constituţie să vină în Parlament. Dacă nu sînteţi de acord cu o noastră, elaboraţi-o pe a voastră”, a conchis Igor Dodon.
În cele din urmă, propunerea a fost supusă votului şi a fost susţinută doar de 35 de deputaţi – număr insuficient de voturi pentru a fi introdusă în ordinea de zi a şedinţei Parlamentului de săptămîna viitoare.
Adrian Platon