Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. Discuţia celor doi oficiali s-a axat pe realizarea agendei europene a Republicii Moldova şi impulsionarea reformelor în diverse domenii, transmite CURENTUL.
Premierul a reiterat determinarea Guvernului de a avansa rapid în promovarea acelor măsuri care vor da rezultate în cel mai scurt timp, în vederea îmbunătăţirii vieţii oamenilor. Şeful Executivului a menţionat că echipa sa conştientizează deplina responsabilitate în acest sens şi consideră că ceamai sigură cale pentru a obţine progres este punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
„Implementarea Acordului de Asociere este în continuare prioritatea naţională a Republicii Moldova, atât la nivel de politică internă, cât şi externă. Această poziţie am reconfirmat-o şi în cadrul şedinţei de ieri a Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană la care ne-am propus un obiectiv ambiţios – să înlăturăm în termen de o lună restanţele existente în realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere. Înţelegem că nu este uşor, dar noi vom depune tot efortul, vom colabora strâns cu parlamentarii, astfel încât agenda europeană să devină una comună pentru Guvern şi Parlament”, a menţionat Pavel Filip.
În această ordine de idei, Pirkka Tapiola a salutat propunerea Prim-ministrului de a organiza în timpul apropiat o şedinţă comună cu participarea membrilor Cabinetului de miniştri, a conducerii Parlamentului şi Comisiilor parlamentare, la care să fie invitaţi ambasadorii ţărilor Uniunii Europene în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii s-a discutat, de asemenea, despre acţiunile prioritare care urmează a fi întreprinse în vederea pregătirii către Consiliul de Asociere RM-UE, armonizarea cadrului normativ naţional la standardele europene, consolidarea instituţiilor statului, ameliorarea situaţiei în sistemul financiar-bancar şi dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.
Cei doi oficiali au exprimat opinia comună referitor la necesitatea unor măsuri hotărâte pentru a spori încrederea în structurile statului, prin realizarea unei comunicări deschise cu societatea civilă şi impulsionarea relaţiilor cu partenerii externi.
Adrian Platon