[ X ]
Pavel Filip: De astăzi, acțiunile vor fi mult mai eficiente și organizate
1 Aprilie

Comitetul permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit s-a întrunit astăzi în prima ședință, transmite CURENTUL.

Premierul Pavel Filip a declarat că, ședința va continua imediat după declarațiile sale pentru presă.

„Acest comitet nu are o platformă juridică. Menirea acestui comitet este pentru a coordona acțiunile dintre autoritățile statului. Este o acțiune foarte importantă pentru că, chiar astăzi au apărut foarte multe întrebări între instituțiile statului și este foarte bine să fie coordonate și clarificate acțiunile. O să vedem că, de astăzi, acțiunile vor fi mult mai eficiente și organizate”, a explicat Premierul.

Pavel Filip a spus că, „primul subiect este cel mai de rezonanță caz – frauda bancară”.

„Era un subiect necesar pentru mine. Sînt trei etape importante în acest caz: investigația fraudei bancare, rambursarea nemijlocită a banilor și modificarea cadrul legal, astfel încît să nu mai aibă loc asemenea fraude”, a precizat el.

Totodată, Premierul a spus că, acest comitet va fi o platformă de coordonare a acțiunilor, dar și cu caracter de recomandare.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților