[ X ]
Patru judecători candidează pentru funcția de membru CSM. Iată lista!
2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat o nouă Adunare generală a judecătorilor, la care urmează să fie ales încă un membru al Consiliului, transmite Curentul.md

Adunarea judecătorilor a fost convocată prin hotărîrea CSM din 25 martie 2014 și este stabilită pentru data de 30 mai curent. Prin aceeași hotărîre s-a stabilit că termenul limită de depunere a documentelor pentru funcția de membru permanent este data de 30 aprilie curent.

Patru judecători, de la instanțele de judecată din Chișinău, au înaintat documentele pentru a deveni membru CSM.

Primul candidat în listă este Morozan Ghenadie, magistrat la Judecătoria Rîșcani din Chișinău. Acesta este urmat de Balan Gheorghe de la Judecătoria Botanica și de Boico Victor de la Judecătoria Buiucani, ultimul fiind susținut și de către Judecătoria Briceni. Unica femeie din acest concurs de ocupare a funcției vacante este Chervas Maria, de la Judecătoria Botanica, care și-a înaintat candidatura personal.

Curentul.md menționează că, potrivit legii, în componența Consiliului Superior al Magistraturii intră 12 membri, dintre care doi judecători aleşi de Plenul Curţii Supreme de Justiţie, doi de adunarea judecătorilor curţilor de apel, doi de la adunarea judecătorilor judecătoriilor şi trei profesori titulari, aleși de Parlament. La fel, mai fac parte și preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul Justiţiei şi Procurorul General. În prezent CSM are 11 membri, ultimul urmînd să fie ales pe 30 mai 2014, de către magistrații judecătoriilor din țară.

Diana Cebotari, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților