Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova (CNPM) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Legea privind Bugetul de Stat pentru anul 2015. Despre asta s-a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Preşedintele CNPM, Leonid Cerescu, a spus că această conferinţă este precedată de două evenimente care au pus patronatele într-o situaţie neplăcută.
„Precedarea acestei conferinţe de presă a fost o altă conferinţă legată de deprecierea masivă a leului. Am organizat o masă rotundă, însă factorii de decizie din RM nu au venit participat la aceasta. Am discutat măsuri care au fost sistematizate şi transmise factorilor de decizie. Faptul că la această masă rotundă nu au participat factorii de decizie ne-a pus în gardă”, a spus Cerescu.
La rîndul său, preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari a menţionat că Guvernul nu a discutat cu sindicatele şi patronatele Legea privind Bugetul de Stat pentru 2015.
„Trei proiecte de bugete au fost discutate fără reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor. Noi nu am discutat nici Legea Bugetului pentru 2015. Nu a fost numit nici reprezentantul Guvernului în Comisia naţională pentru negocieri colective”, a conchis Slusari.
Adrian Platon