[ X ]
Partidul condus de Renato Usatîi a lansat o declaraţie. E despre protestele din faţa Parlamentului!
4 Decembrie

Partidul politic ”Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, Primar de Bălți, anunță că protestele stradale, pe care le organizează din luna septembrie curent, vor continua, transmite CURENTUL. 

Formațiunea a lansat o declarație în care spune că, deja de câteva luni, în Moldova nu încetează protestele în masă împotriva guvernării corupte. Revendicările protestatarilor sunt: demisia șefilor discreditați ai instituțiilor statului, inclusiv demisia Președintelui Timofti, dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Revendicările sunt justificate, pentru că actuala clasă politică, aflată la guvernare a venit la putere în rezultatul falsificării alegerilor parlamentare. Victoria opoziției a fost furată, victoria le-a fost furată și alegătorilor. Așa-zisele partide de la guvernare nu au mandatul puterii din partea poporului. Toate sondajele sociologice demonstrează că partidele, aflate până nu demult, în coaliția AIE-3, nu dețin în total nici măcar 15 la sută din simpatiile alegătorilor.

Moldova se află în pragul unui colaps financiar-economic. În bugetul țării este o gaură enormă, pe care nu avem de unde o acoperi. Deja astăzi intrăm în criza incapacității de plată – nu sunt bani pentru salarii și pensii. Spitalele nu au bani pentru procurarea medicamentelor și achitarea serviciilor comunale. A fost întreruptă în totalitate susținerea financiară externe”, se spune în document.

Autorii afirmă că, statul este controlat de clanuri mafiote și nici o instituție a țării nu se implică în investigarea ”jafului secolului”, a furtului miliardului de euro din rezervele valutare ale țării.

„Astăzi, grație protestelor Partidului Nostru, situația politică din Moldova este urmărită cu atenție de către comunitatea internațională, organizațiile pentru protecția drepturilor omului și cele umanitare din străinătate. În aceste condiții, Partidul Nostru declară, cu toată responsabilitatea, că protestele stradale, pe care le organizează din luna septembrie curent, vor continua. Nimeni și nimic nu ne poate impune să renunțăm la scopul de eliberare a țării din jugul puterii oligarhilor, hoților și corupților”, se spune în Declarație.

Acolo se precizează că, în prezent au loc pregătirile corturilor din ”Orășelul Moldovei” pentru perioada de iarnă.

„Oamenii, care protestează în fața ministerului Agriculturii, vor trece în orășelul din fața Parlamentului, care va fi amenajat corespunzător și va putea găzdui toți protestatarii. Vom insista să obținem realizarea dezideratelor noastre. Cele mai importante fiind: demisia Președintelui și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Scopul nu este deloc unul simplu, dar, totuși, este unul realizabil. Partidul Nostru este gata să discute colaborarea, unificarea eforturilor tuturor protestatarilor. Tuturor celor, care în pofida condițiilor meteo dificile, vor rămâne să protesteze pe străzile și piețele din Moldova, până la debarcarea actualei guvernări oligarhice.  În numele Moldovei, în numele democrației, în numele libertății și a bunăstării poporului nostru. Puterea e în adevăr!”, spun autorii.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților