Parlamentul s-a întrunit astăzi în prima şedinţă din sesiunea toamnă-iarnă. Tradiţional, prima şedinţă a început cu discursurile liderilor partidelor prezente în Legislativul Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon a criticat dur guvernarea actuală.
„De 6 ani de zile cîţiva politicieni corupţi şi hapsîni îşi bat joc de ţară, de popor, de fiecare din noi. Oamenii simpli se simt minţiţi, batjocoriţi, furaţi, trădaţi, lăsaţi în voia soartei de cei care se numesc Alianţa pentru Integrare Europeană. Pentru prima dată în istoria ţării, 87% din cetăţenii Republicii Moldova consideră că ţara noastră se mişcă într-o direcţie greşită. Încă un record – 90 la sută din cetăţenii chestionaţi nu sînt mulţumiţi de situaţia economică din ţară. 70% din populaţie sunt gata să protesteze încălcînd pînă şi cadrul legal”, a declarat Dodon.
Şi liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin a spus că nici o alianţă nu poate face nimic pentru ţară.
„Nu mai cred că este cineva capabil să facă ce este necesar pentru Moldova. Voi sunteţi cu interesele personale, dar nu ale Republicii Moldova. Lui Timofti i-a reuşit un lucru, a păstrat instituţia Preşedinţiei. Trebuie de vorbit cu dumnealui, să alegem alt preşedinte. Noi nu vrem demisia întregului Guvern, dar a anumitor miniştri”, a adăugat Voronin.
La rîndul său, preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a afirmat că această sesiune începe într-o perioadă destul de complicată.
„Situaţia este foarte gravă. De ce un Parlament ales legal, este apărat de atîţea poliţişti? În Moldova nu este loc pentru populism. Moldova nu este singură, nu este izolată pe plan internaţional. Mai mult decît atît, Moldova nu a fost niciodată atît de susţinută decît acum. Avem nevoie de unitate”, a subliniat acesta.
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu a subliniat că, acum este mai important ca oricînd, ca deputaţii să dea dovadă de luciditate şi fermitate.
„O Moldovă vulnerabilă este ceea ce visează unii de mulţi ani. Republica Moldova se află în faţa unei provocări importante. Aceste proteste nu au apărut întîmplător la scurt timp după alegeri. Trebuie să recunoaştem că şi noi le-am dat multe motive ca să profite. Oamenii au dreptate să fie supăraţi cînd văd că sunt furaţi, dar nimeni nu a fost pedepsit. Avem semnale că putem să ne confruntăm cu o criză economică de proporţii. Avem o criză de credibilitate, pe de altă parte avem campanii de manipulare ca instituţiile statului să fie intimidate ca să nu-şi poată facă datoria. Avem o majoritate fragilă. Eu cred că este mai important ca oricînd să dăm dovadă de solidaritate”, a declarat Marian Lupu.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a menţionat că, Republica Moldova are nevoie de instituţii funcţionale în care să aibă încredere şi să se simtă în siguranţă.
„Noi liberalii vom face schimbarea pînă la capăt. Partidele noastre au ultima şansă de întoarce încrederea cetăţenilor în integrarea europeană. PL a revenit la guvernare nu pentru funcţii, dar pentru a continua parcursul european. Cu toate nevoile pe care le avem, realitatea este că RM nici azi, nici mîine nu are alternativă cursului european”, a conchis acesta.
Adrian Platon