Vitalie Paniş va fi demis din funcţia de director al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Un proiect de hotărîre în acest sens se află pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, transmite CURENTUL.
Amintim că, la 13 noiembrie 2008, Vitalie Paniş a fost numit de Parlament director al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova.
Precizăm că, Centrul este condus de un director, care este numit în funcţie de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea, după caz, a Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a cel puţin 15 deputaţi, pentru un mandat de 5 ani. Persoana numită poate ocupa funcţia de director nu mai mult de două mandate consecutive.
Adrian Platon