Parlamentul își începe activitatea în cadrul sesiunii ordinare de primăvară. Președintele Parlamentului Andrian Candu a convocat astăzi o ședință de lucru cu președinții comisiilor permanente și a vicepreședinților Legislativului. Discuțiile au vizat organizarea eficientă a activității în cadrul comisiilor de profil, transmite CURENTUL.
Andrian Candu a menționat că vor fi stabilite clar domeniile de activitate ale comisiilor parlamentare, ca urmare a unor modificări aduse la Regulamentul Parlamentului. Astfel, fiecare vicepreședinte al Parlamentului ar urma să fie responsabil pentru activitatea anumitor comisii.
Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe șefii comisiilor să aducă un spor de calitate în activitatea parlamentară. În context, Andrian Candu le-a solicitat președinților de comisii să examineze avizele Curții Constituționale adresate Parlamentului, conform domeniului lor de competență, să verifice proiectele de lege aflate în examinare pentru a propune plenului Parlamentului o listă actualizată a actelor legislative pe care urmează să le examineze. În acest sens, Andrian Candu a precizat că urmează a fi preluate o serie de practici europene parlamentare, pentru a asigura elemente suplimentare de calitate la intrarea proiectelor de lege în Parlament.
Pe agenda de lucru a comisiilor parlamentare se află, în prezent, 126 de proiecte de acte legislative spre examinare și 4 legi spre reexaminare. Cele mai multe sunt în examinare la Comisia economie, buget și finanțe – 29 de proiecte, Comisia juridică, numiri și imunități – 26 de acte, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice – 25 de proiecte.
Andrian Candu a mai anunțat că ședința Biroului Permanent va fi convocată mâine, 4 februarie. Biroul permanent va propune data convocării Legislativului în prima ședință plenară din această sesiune. Tot mâine vor avea loc ședințele comisiilor permanente, carese vor desfășura în următoarea perioadă în clădirea renovată a Parlamentului.
Adrian Platon