Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cuo delegație a Parlamentului European. Principalele subiecte discutate s-au referit la situația social-economică din țară, evoluțiile politice, precum și implementarea reformelor asumate în calitate de țară asociată a UE, transmite CURENTUL.
Președintele Parlamentului a menționat că provocările politice, economice și sociale cu care se confruntă în prezent Republica Moldova pot fi depășite prin reforme structurale profunde, în special în justiție, în domeniul financiar-bancar și lupta cu corupția.
”Prin implementarea urgentă a acestor reforme, Guvernul, susținut de Parlament, ar trebui să recâștige încrederea cetățenilor. UE ar trebui să ofere sprijin țării noastre conform principiului «mai mult pentru mai mult» – mai multe reforme implementate de Republica Moldova, mai mult sprijin din partea UE”, a subliniat Andrian Candu.
Alte subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat prevederile ”pachetului de integritate” aprobat de Guvern, ”pachetului energetic”, noua Lege a procuraturii, stadiul actual de investigare a fraudei bancare de Compania internațională ”Kroll”. Totodată, Speakerul a precizat că prioritatea guvernării este îndeplinirea tuturor condițiilor pentru negocierea unui nou program cu Fondul Monetar Internațional.
Eurodeputații au încurajat Republica Moldova în continuarea reformelor, inclusiv prin implementarea prevederilor Acordului de Asociere și asigurarea stabilității economice, fapt ce va transforma țara noastră într-un partener de succes și o va apropia mai mult de UE.
O delegație a Parlamentului European efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 4-6 februarie. Din componența delegației fac parte eurodeputații Heido Hautala, Co-Președinta Adunării Parlamentare EURONEST, Rebecca Harms, Co-Președinta Grupului Verzilor/ Alianța Liberă Europeană și Peter Eriksson, membru al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova. Eurodeputații vor purta o serie de discuții cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare.
Adrian Platon