Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a cerut modificarea ordinei de zi a şedinţei de astăzi a Parlamentului, care conţine doar un singur subiect: acordarea votului de încredere pentru programul de activitate şi lista nominală a Guvernului condus de Chiril Gaburici.
„În prima şedinţă plenară putem modifica ordinea de zi. Cerem crearea unei comisii de anchetă privind elucidarea situaţiei de pe piaţa financiară şi valutară”, a declarat Dodon.
Propunerea a fost apreciată pozitiv de către preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin. „Mă bucur că şi alţi colegi sunt de acord cu demisia lui Dorin Drăguţanu”, a adăugat liderul PSRM.
În context, propunerea socialistului a fost supusă votului. Pentru crearea acestei comisii au votat 55 de deputaţi. Subiectul urmează să fie dezbătut în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului.
Adrian Platon