[ X ]
[ X ]
[ X ]
Oleg Efrim a prezentat raportul privind reforma justiției
11 Aprilie

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a prezentat Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept raportul de îndeplinire a acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției. Potrivit celor prezentate de către ministru, peste 60% dintre acțiunile din Planul pentru anul 2013 au fost implementate, iar restul sunt în curs de realizare, transmite Curentul.md

Printre cele mai importante realizări, Oleg Efrim a subliniat că pe parcursul anului trecut a fost votat un pachet de legi prin care a fost redusă imunitatea judecătorilor, au fost votate norme anti-corupție care prevăd instituirea confiscării extinse, creșterea amenzilor pentru infracțiuni de corupție, testarea obligatorie cu poligraful a candidaților la funcția de judecători sau procurori, testarea integrității funcționarilor publici. La fel, ministrul s-a referit și la majorarea bugetelor instanțelor de judecată, construirea altor noi și extinderea Curții de Apel Chișinău, precum și la alte acțiuni implementate conform celor propuse.

Ministrul Oleg Efrim a vorbit și despre prioritățile pentru anul 2014, printre care se numără: reforma Procuraturii, votarea în Parlament a legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, promovarea modificărilor la legea cu privire la institutul național al justiției și altele.

Președintele Nicolae Timofti, prezent la ședință, a apreciat transformările care au loc în sectorul justiției. Potrivit șefului statului, organele de ocrotire a normelor de drept au reușit să implementeze acțiunile conform agendei stabilite. ”Republica Moldova a înregistrat succese remarcabile în sectorul justiției. Reforma acestui domeniu este un pas important în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, ale cărui rezultate sunt deja vizibile, o dată cu parfarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Este important ca toate instituțiile implicate în reforma justiției să-și consolideze eforturile pentru a continua parcursul european al țării noastre”, a afirmat președintele țării.

Schimbările pozitive înregistrate de Republica Moldova în domeniul justiției au fost apreciate de către șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, și de vice-ambasadorul SUA la Chișinău, Kara McDonald. Reprezentanții Uniunii Europene și cei ai Guvernului Statelor Unite ale Americii au reiterat că vor continua să susțină și să sprijine reformele inițiate, astfel încît integrarea europeană a Republicii Moldova să devină un obiectiv realizat.

În context, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a mulțumit partenerilor-cheie pentru sprijinul pe care l-au oferit și continuă să-l ofere Republicii Moldova.

Curentul.md menționează că aceasta a fost a treia ședință a Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

Diana Cebotari, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților