Oleg Cernei a depus actele de înscriere în cursa pentru alegerile locale generale din 14 iunie curent, transmite CURENTUL.
Cernei s-a înscris în cursa electorală în calitate de consilier municipal independent.
”Am acumulat numărul necesar de semnături, peste 425 semnături, cu toate că, Codul Electoral prevede 247 semnături”, a precizat el.
Cernei a menționat că, activează în Consiliul Municipal Chișinău din 2003, iar participarea în aceste alegeri este o continuare a activității sale.
”Am capacitate, experiența necesară, am fost omul direct, cîteodată incomod, am fost omul cetățenilor simpli. Mi-am dedicat întreaga activitate în cadrul CMC, de aceea, pentru mine participarea în această campanie este o continuare a activității. Vreau să vă asigur că voi fi vocea cetățenilor simpli în CMC”, a subliniat Cernei.
Precizăm că, Oleg Cernei a participat și în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, în calitate de candidat independent, însă nu a trecut pragul electoral.
Andriana Cheptine