[ X ]
Oleg Cernei: Există o complicitate a unor juriști din cadrul Primăriei la înstrăinarea terenurilor
2 Iunie

Candidatul independent la funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Oleg Cernei s-a adresat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, către Procuratura Generală (PG) și Centrul Național Anticorupție (CNA) de a face publică informația pe dosarele intentate vizavi de înstrăinarea mai multor hectare de pămînt cu implicarea funcționarilor publici, avocaților și judecătorilor, transmite CURENTUL.

Oleg Cernei a declarat că, la data de 19 martie curent, CMC printr-o decizie a constituit o comisia de anchetă a cărui președinte a fost numit el, cu privire la gestionarea frauduloasă a resurselor funciare ale mun. Chișinău, preluarea terenurilor de pămînt, înstrăinarea acestor terenuri și implicarea în aceste acte de corupție a unor funcționari.

”Urma ca, în baza acestei decizii, să prezentăm raportul comisiei de anchetă în cadrul ședinței CMC. Eu am propus acest proiect pe ordinea de zi la ultima ședință din 14 mai, însă colegii nu au acceptat să ascultăm raportul”, a precizat candidatul.

Totodată, Cernei a menționat că, pe parcursul a 2 luni de zile, comisia s-a documentat și a constat mai multe nereguli.

”Am anchetat o listă de 50 terenuri cu suprafața totală de 27 hectare de pămînt, toate aceste decizii a instanțelor de judecată au fost emise în perioada 2011- 2014. Astfel, deciziile de preluare acestor terenuri s-a făcut prin deciziile instanțelor de judecată, CMC a delegat dreptul  de a reprezenta un teren în instanța de judecată la 13 juriști angajați ai Primăriei, am constat neglijența în serviciu a acestor funcționari care fie nu s-au prezentat în ședința de judecată, fie nu au atacat în  termen deciziile instanței, fie nu au depus cererea de recurs  sau nu au depus cerere motivată. Din analiza acelor 50 de dosare, s-a constatat că există o complicitate a unor juriști din cadrul Primăriei la înstrăinarea terenurilor, care a devenit și irevocabile ”, susține el.

În acest context, candidatul s-a adresat către PG să dea informație publică vizavi de situația acestor 50 terenuri și solicită o informație publică despre care este mersul anchetei pe aceste 50 de dosare cu complicitatea și implicarea judecătorilor, avocaților. De asemenea, mă adresez către CNA și solicit informație despre cîte acuze penale au fost pornite și au fost înaintate către instanța de judecată”, a conchis Cernei.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților