Partidul „Mişcarea Social-Politicpă „Ravnopravie” a fost retrasă din campania electorală pentru alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost aprobat astăzi în cadrul şedinţei extraordinare a Comisiei Electorale Centrale (CEC), transmite CURENTUL.
Solicitarea a venit din partea preşedintelui formaţiunii Valeri Klimenco, care susţine că partidul pe care îl conduce nu are şanse să treacă pragul electoral.
Astfel, în cursa electorală mai rămîn 20 partide, un bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi: Partidul Democrat, Partidul Popular Creștin Democrat, Partidul „Forța Poporului”, Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal Reformator, Partidul Comunist Reformator, Mișcarea Antimafie, Partidul Național Liberal, Partidul Socialiștilor, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Popular, Partidul Comuniștilor, Partidul Liberal, Partidul „Renașterea”, Partidul „Patria”, Partidul „Acţiunea Democratică”, Partidul Verde Ecologist, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul „Pentru Neam şi Ţară” şi Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”, Blocul electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”, Oleg Cernei, Oleg Brega şi Valeriu Pleşca şi Anatolie Doga.
CURENTUL.md precizează: Astăzi este ultima zi în care concurenţii electorali pot modifica listele de candidaţi înregistrate în cursa electorală.
Adrian Platon