[ X ]
OFICIAL: Parlamentul a ratificat Acordul de Asociere RM-UE
2 Iulie
foto: trm.md

Legislativul de la Chişinău a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat pe 27 iunie, la Bruxelles, transmite CURENTUL.

Documentul a fost votat în ambele lecturi de 59 de deputaţi din PLDM, PD, PRL, PL, precum şi deputaţii neafiliaţi Mihai Godea şi Iurie Bolboceanu. Împotrivă au votat 4 deputaţi: comunistul Grigore Petrenco şi membrii grupului socialiştilor – Igor Dodon, Ion Ceban şi Zinaida Greceanîi. Alţi 33 de deputaţi comunişti au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului înainte de procedura de vot, iar deputaţii din grupul Mişin au absentat de la şedinţa Legislativului.

Precizăm că Moldova şi Uniunea Europeană au demarat oficial negocierile pe marginea Acordului de Asociere în luna ianuarie 2010. În aceşti ani au avut loc mai multe runde de negocieri, acestea fiind încheiate la finele anului trecut. Procedurile tehnice care se aplică însă în astfel de situaţii au mai necesitat cîteva luni.

CURENTUL.md precizează că pe 27 iunie 2014, Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat Acordul de Asociere, la Bruxelles.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților