[ X ]
Oficial NATO la Chişinău: Avem tot respectul pentru acest statut de neutralitate
3 Iunie

NATO respectă statutul de neutralitate al Republicii Moldova, consfinţit în Constituţie. Despre asta a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă președintele Comitetului pentru Parteneriate și Securitate prin Cooperare al NATO, James Appathurai, care se află la Chişinău, transmite CURENTUL.

Oficialul a spus că nu a venit de unul singur, dar cu un întreg comitet.

„Am venit aici pentru trei motive: pentru a ne exprima gratitudinea pentru contribuţia Moldovei la securitatea internaţională; să consolidăm acel parteneriat care există din 1994, şi care a devenit mai vast, substanţial şi practic; să stabilim care sînt paşii următori în parteneriatul nostru. Vrem să-l extindem”, a declarat Appathurai.

De asemenea, acesta a discutat cu Ministerul Apărării care sînt domeniile unde NATO ar putea veni cu mai multă contribuţie.

„Urmează să facem şi mai multe. Este vorba de revizuirea strategiei de securitate, unde NATO poate să vină cu expertiză. Putem sa venim cu sprijin în domeniul diplomaţiei publice. Avem tot respectul pentru acest statut de neutralitate. Noi doar ajutăm Moldova să stea mai bine pe propriile picioare. Stabilitatea şi securitatea RM este în beneficiul tuturor”, a conchis președintele Comitetului pentru Parteneriate și Securitate prin Cooperare al NATO, James Appathurai.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților