[ X ]
Oficial european: Republica Moldova trebuie să înainteze pe calea reformelor
27 Aprilie

Republica Moldova trebuie să treacă peste această perioadă de criză și să revină pe poziții în cadrul Parteneriatului Estic (PaE). Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Chișinău, alături de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, transmite CURENTUL.

Ministrul lituanian a declarat că, Moldova contează pentru Lituania și Uniunea Europeană, de aceea se află la Chișinău.

”Nu suntem aici pentru a face complimente cu avans, ci pentru că așteptăm, la fel cum și oamenii așteaptă, să vedem reforme. Dacă vor fi implementate toate reformele necesare, cetățenii moldoveni vor înțelege că au în UE un partener de încredere. Noi nu vom tolera niciodată corupția sau evenimente de genul celora care au avut loc recent”,  a menționat el.

Linas Linkevičius s-a referit și la subiectele prioritare de pe agenda de reforme a Republicii Moldova, în contextul implementării Acordului de Asociere și a Celui de Liber Schimb, Cuprinzător și Aprofundat.

“Fiecare țară are probleme cu corupția, însă Moldova trebuie să facă pași concreți în aceste sens, pentru a arăta adevărate rezultate. De asemenea, sectorul justiției trebuie reformat total pentru că fără o justiției corectă, restul domeniilor nu pot fi dezvoltate”, a explicat oficialul european, subliniind și consolidarea presei libere, distrugerea structurilor oligarhice din domeniul energiei și altele.

“Dacă vor fi îndeplinite toate reformele vor fi numeroase beneficii și oportunități. Aceste oportunități trebuie să motiveze Republica Moldova să înainteze pe calea reformelor”, a mai spus ministrul de Externe al Lituaniei.

La rîndul său, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Galbur, a mulțumit omologului lituanian pentru vizita la Chișinău, dar și pentru susținerea constantă.

“Am discutat despre agenda de reforme și am trasat acțiunile ulterioare. Am informat că am reușit să implementăm circa 41% din acțiunile stabilite la 15 februarie curent. Am convenit să desfășurăm ședința Comisiei moldo-lituaniană pentru integrarea europeană”, a spus ministrul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților