Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, a avut ieri, o întrevedere cu directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, și șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii, viceministrul Justiției exprimat gratitudine pentru sprijinul constant acordat de către Uniunea Europeană ţării noastre în implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiției.
„Apreciem înalt susținerea din partea Uniunii Europene, care ne motivează să continuăm reformele din justiție. Trebuie să recunoaștem, nu este ușor, dar este important să facem aceste transformări pozitive, care vor duce la creșterea încrederii cetățenilor în actul justiției”, a subliniat Sabina Cerbu.
Potrivit ei, anul trecut Ministerul Justiției a reușit să înregistreze rezultate pozitive la implementarea obiectivelor din Strategie, chiar dacă a fost un an electoral. Un proiect al raportului cu privire la implementarea Matricei de politici pentru anul 2014 arată că acțiunile preconizate pentru anul trecut au fost realizate în proporţie de circa 70 la sută.
„Constatăm că este o creștere a gradului de implementare a acțiunilor, comparativ cu anul 2013. La moment, ne axăm pe reforma procuraturii, care este prioritate a Planului de acțiuni. Țin să menționez că la 20 martie curent, Comisia de la Veneția a dat aviz pozitiv proiectului de lege cu privire la procuratură. Urmează ca acesta să fie ajustat la opinia Comisiei, iar ulterior să demarăm reforma acestei instituții”, a mai adăugat Sabina Cerbu.
Directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, s-a arătat mulțumit de rezultatele prezentate.
„Aveți legi bune și chiar foarte bune, dar acestea trebuie respectate. Nimeni nu are dreptul să încalce legile, nici procurorul, nici judecătorul și nici cetățeanul de rând. Doar astfel poate înflori democrația într-un stat”, a concluzionat Gerhard Schumann-Hitzler.
Adrian Platon