Ex-ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Ţîcu, ar putea fi candidatul Partidului Popular European din Moldova la funcţia de primar al municipiului Chişinău. Cel puţin aşa susţin unele surse care au solicitat anonimatul, transmite CURENTUL.
Potrivit acestora, din cauza că PPEM nu este înregistrat la Ministerul Justiţiei, Octavian Ţîcu va merge în aceste alegeri în calitate de candidat independent.
Contactat de reporterul nostru, Ţîcu a catalogat aceste informaţii drept „poveşti”. Totodată, acesta a evitat să spună dacă admite o asemenea perspectivă şi dacă ar accepta o asemenea propunere.
CURENTUL.md precizează: Octavian Ţîcu este un istoric, politician și fost boxer profesionist, Ministru al Tineretului și Sportului din Republicii Moldova, între 26 februarie – 30 mai 2013, după ce l-a înlocuit pe Ion Cebanu(2011 – 2013). Între 1995 și 2003 el a devenit de 7 ori campion național la box în Republica Moldova. Iar în 1996 a reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de vară din 1996, la categoria 57-60 kg.
Adrian Platon