[ X ]
Octavian Apostol: Acest acord vine pentru a atrage investiţii
30 Octombrie

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene intră în vigoare la 1 noiembrie curent. Cu această ocazie, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) a desfășurat o conferință de presă, transmite CURENTUL.

Octavian Apostol, director general al AGEPI, a menționat că, la prima vedere s-ar părea că, acest acord este unul formal, dar, de fapt, efectele sunt foarte practice.

“Acest acord vine ca un element care să contribuie la puzzle-ul de condiții pe care țara noastră trebuie să le îndeplinească pentru a atrage investiții”, a declarat Apostol.

El a mai spus că, prin intermediul acestui sistem, investitorii vor avea mai multă încredere în piața din Republica Moldova.

Directorul AGEPI a mai spus că, acordul este util și pentru cetățenii de rînd, pentru că noile tehnologii vor ajunge mai rapid pe piața locală, iar numărul investitorilor va crește.

Potrivit responsabililor, cel mai mare val de cereri privind eliberarea brevetelor se așteaptă aproximativ într-un an.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților