Aşa-numita„transnistrizare” în cazul Ucrainei,totuşi, nu a ajuns încă la faza finală. De această părere este analistul politic Oazu Nantoi, transmite CURENTUL.
„Mai mulţi experţi, analizând situaţia din Ucraina, în special situaţia în care s-a pomenit peninsula Crimeea anexată de Federaţia Rusă, îşi dau seama că Putin nu a cîştigat nimic”, a delcarat Nantoi.
Potrivit analistului, Crimeea este alimentată cu curent electric şi apă potabilă din partea continentală a Ucrainei, comunicarea prin strîmtoarea Kerci este instabilă sau aproape imposibilă toamna şi iarna.
„Şi euforia începe să treacă în primul rând, la cei din Crimeea, iar mai mulţi experţi îşi dau seama că dacă Rusia nu străbate un coridor pe uscat pînă la Crimeea, atunci situaţia devine negativă pentru regimul de la Moscova, cu consecinţe de lungă durată. Prin urmare, farsa numită alegeri, inclusiv comentariul ministerului de Externe al Rusiei, cum că trebuie de respectat această opţiune, este doar o fază intermediară a acestui război, a acestei agresiuni a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care încă nu este conservată”, a adăugat Nantoi.
Totodată, analistul speră că, conducerea Ucrainei va reuşi să depăşească etapa de formare a noului guvern şi a noii majorităţi în Rada Supremă. „Să sperăm că ameninţarea cu sanacţiuni noi, mult mai dure din partea occidentului faţă de Rusia îşi va avea impactul, dar este prea devreme să constatăm că a avut loc aşa-zisa „transnistrizare” şi că situaţia va ficonservată aşa cum este în cazul RM”, a conchis Oazu Nantoi.
Adrian Platon