[ X ]
O nouă propunere legislativă anticorupție
28 Mai

Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în perioada lunii mai, a elaborat un proiect de lege privind completarea articolului 325 din Codul Penal al Republicii Moldova, transmite Curentul.md.

Proiectul de lege propus prevede pedepsirea șoferilor condamnați pentru corupere activă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Potrivit notei informative ce justifică necesitatea respectivei inițiative legislative, în societate s-a format stereotipul că profesia de poliţist este una cu risc de corupţie. Conducătorii mijloacelor de transport încalcă regulile de circulaţie rutieră contând pe faptul că nu vor fi identificaţi, iar dacă sunt depistaţi, speră să evite pedeapsa prin mituirea polițiștilor.

Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de 5 ani a şoferilor condamnaţi pentru mituirea activă a poliţiştilor sau a altor persoane publice va constitui un semn clar de prevenire şi eliminare a corupţiei în rândul şoferilor. Totodată, acest proiect va duce și la diminuarea numărului accidentelor rutiere.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților