Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) va elabora o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Chiril Gaburici. Anunţul a fost făcut de deputatul Vlad Bătrîncea, după ce Curtea Constituţională a declarat constituţional pachetul de legi pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, transmite CURENTUL.
„Moţiunea va fi examinată în cel mai apropiat timp. Guvernul Gaburici trebuie să cadă. Avem temeiuri suficiente pentru a veni cu această moţiune de cenzură. Noi vom găsi mai multe semnături, de data asta moţiunea va fi susţinută de mai mulţi deputaţi”, a declarat Bătrîncea.
De cealaltă parte, Partidul Comuniştilor a dat de înţeles că nici de această dată nu va susţine moţiunea socialiştilor. „Sunt mai multe mecanisme decît moţiunea de cenzură”, a declarat deputatul comunist Igor Vremea.
CURENTUL.md aminteşte: PSRM a mai elaborat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, după ce ultimul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui pachet de legi ce vizează bugetul de stat şi politica bugetar-fiscală pentru anul 2015. Aceasta însă nu a fost înregistrată la Secretariatul Parlamentului, deoarece nu a întrunit numărul necesar de semnături în acest sens.
Adrian Platon