[ X ]
O delegație a Băncii Mondiale – în vizită la MTID
2 August

O delegație a Băncii Mondiale a avut ieri, 1 august 2016, o întrevedere cu viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru. În cadrul ședinței s-a discutat despre aspectele tehnice ale activităților din domeniul transporturilor, în cadrul „Programului de consolidarea cunoștințelor pentru încredere în Transnistria”, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii s-a decis că, în zilele următoare va fi efectuată o vizită la Tiraspol pentru a discuta cu specialiștii din domeniul dezvoltării regionale și transporturilor din regiune. Potrivit reprezentanților Băncii Mondiale, această întrevedere va fi o oportunitate pentru a fi discutate problemele legate de capacitatea tehnică și umană pentru implementarea proiectului din domeniul transporturilor.

La rândul său, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru a declarat în cadrul ședinței că situația transporturilor din regiunea transnistreană reprezintă o prioritate pentru instituția pe care o reprezintă, iar la fiecare ședință a Biroului pentru Reintegrare sunt puse în discuție teme actuale pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru cetățenii din stânga Nistrului.

Menționăm că, în perioada 1-5 august, un grup de lucru din cadrul Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. În acest timp vor avea loc mai multe ședințe cu reprezentanții MTID, în care se va discuta despre mai multe proiecte de reparație a drumurilor locale, dar și dezvoltarea domeniului transporturi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților