Liderii partidelor care au constituit noua coaliţie de guvernare (PLDM, PD şi PL) au declarat că au convenit asupra organizării unui referendum în cadrul căruia ar urma să fie modificată procedura de alegere a Preşedintelui ţării. Mai concret, dacă acum şeful statului trebuie să fie ales cu minimum 61 de voturi ale deputaţilor din 101 şi în cadrul a maximum două tentative, noua modalitate, care urmează a fi supusă referendumului, prevede trei tentative de alegere a Preşedintelui: prima – cu 61 de voturi, a doua – cu 57 de voturi, iar a treia – cu majoritate simplă de 51 de voturi.

Logica acestei abordări este una cît se poate de clară. Or, noua alianţă de guvernare dispune de 52 de voturi din 101 şi este prea puţin probabil să se întîmple o minune şi să se găsească pînă în primăvara anului viitor (cînd expiră mandatul actualului Preşedinte) încă minimum nouă voturi. Chiar dacă grupul Leancă (3 deputaţi) ar susţine eforturile partidelor de guvernare îndreptate spre alegerea noului Preşedinte, oricum problema nu va fi soluţionată. Cu atît mai mult, că în memoria politicienilor, dar şi a cetăţenilor mai este vie perioada din 2009 pînă în 2012 cînd Moldova a fost fără Preşedinte, deşi s-au întreprins mai multe tentative de alegere a acestuia. Apropo, atunci coaliţiile de guvernare erau mai numeroase decît acum.

Tot logica ne sugerează că iniţiativa de organizare a acestui referendum vine să soluţioneze şi o altă problemă importantă – cea a partajării egale a primelor funcţii în stat între partidele ce au constituit coaliţia de guvernare. PLDM s-a ales cu funcţia de Prim-ministru, PD – cu cea de Preşedinte al Parlamentului şi doar PL la un moment dat rămînea în afara acestei „împărţeli”. Acum, potrivit înţelegerii între cele trei partide, anume PL va fi formaţiunea care va veni cu iniţiativa alegerii noului Preşedinte, iar celelalte două partide o vor susţine astfel încît viitorul şef al statului să fie ales „prin consens”.

Şi dacă cu logica ne-am clarificat, rămîne să vedem cum stau lucrurile cu partea practică. Din acest punct de vedere, există mai multe semne de întrebare, iar primul ţine chiar de aspectul juridic. În presă au apărut deja diverse opinii că un referendum în această problemă în toamna anului curent (aşa cum îşi doresc liderii partidelor de guvernare) nu poate fi organizat, dat fiind unele constrîngeri de ordin constituţional, dar şi unele poziţii pe care le-a formulat anterior Curtea Constituţională. Nu există mai multă claritate nici în ceea ce ţine de organizarea referendumului în iarna anului curent/viitor şi în acest sens existînd opinii contradictorii. Această situaţie alimentează opinia că, de fapt, nici ei (cel puţin două din trei partide) nu iau în serios ideea acestui referendum şi au aruncat-o în presă mai degrabă pentru a scoate unele tensiuni ce apăruseră la un moment dat în procesul de negocieri privind formarea noii coaliţii. Cu alte cuvinte, PLDM şi PD posibil s-au folosit de ideea acestui referendum pentru a face pe plac liberalilor (care nu o dată au declarat că sînt pentru o astfel de soluţie pentru problema alegerii şefului statului), fără să le pese dacă respectiva iniţiativă va putea fi implementată la modul practic sau nu.

Chiar dacă e să admitem că ataşamentul PLDM şi PD faţă de această idee este unul sincer şi că în final toate problemele de ordin constituţional vor fi depăşite, iar referendumul va avea loc, va apărea o altă problemă – cea de ordin politic. Se ştie că marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova pledează pentru alegerea Preşedintelui direct de către popor şi în această situaţie cele trei partide, care vor insista pe alegerea şefului statului în Parlament, riscă să apară într-o lumină destul de proastă.

Nu în ultimul rînd, în acest context contează şi poziţia altor partide importante, cum ar fi Partidul Socialiştilor, Partidul Comuniştilor sau „Partidul Nostru”. Dacă aceste partide vor chema cetăţenii să boicoteze referendumul (cum au făcut comuniştii în cazul referendumului constituţional din septembrie 2010), atunci situaţia PLDM, PD şi PL va deveni şi mai complicată. Or, ele ar putea primi indirect un vot de neîncredere din partea cetăţenilor, iar aceasta ar putea da motive opoziţiei să pună problema legitimităţii puterii şi să recurgă la alte acţiuni îndreptate spre schimbarea ei.

Dat fiind cele spuse mai sus, este absolut clar că situaţia legată de preconizatul referendum nici pe departe nu este una simplă, cum poate părea la prima vedere. De acea, nu este exclus că ceea ce acum pare o soluţie pentru o eventuală criză politică ar putea deveni o mare problemă cu consecinţe imprevizibile.

Dumitru Spătaru