În actuala campanie electorală un singur partid a decis să ia credit de la stat. Este vorba de Partidul Popular Creştin Democrat din Moldova (PPCD). Acest lucru este confirmat de raportul financiar depus de concurentul electoral la Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite CURENTUL.
Potrivit aceluiaşi document, pe întreaga perioadă a campaniei electorale, PPCD a primit sub formă de donaţie de la preşedintele partidului Victor Ciobanu, în sumă totală de 8600 de lei.
Conform ultimului raport financiar depus de concurent la CEC, 32785 de lei au fost cheltuiţi pentru publicitate, 124 de lei pentru servicii bancare.
Reamintim că lista electorală a PPCD este condusă de ex-liderul partidului Iurie Roșca, ex-vicepremier, ex-deputat, deținătorul mai multor imobile din capitală.
CURENTUL.md precizează: La începutul lunii octombrie, Comisia Electorală Centrală a aprobat o hotărîre potrivit căreia partidele politice vor putea lua credite de la stat fără dobîndă în valoare maximă de 25 mii de lei, iar pentru concurenții independenți – 5 mii lei.
Adrian Platon