Guvernul de la Chişinău este deschis pentru o cooperare constructivă cu Misiunea OSCE în Moldova în vederea avansării pe calea soluţionării conflictului transnistrean. Despre aceasta au discutat premierul Iurie Leancă şi noul şef al Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, în cadrul unei întrevederi, transmite CURENTUL.
Premierul Iurie Leancă a menţionat că Guvernul de la Chişinău mizează mult pe faptul că Michael Scanlan va dezvolta relaţii constructive pe ambele maluri ale Nistrului.
„Ne aşteptăm la activizarea generală a Misiunii OSCE în toate aspectele procesului de reglementare – dimensiunea politică, măsurile de încredere, aspectele economice. Suntem interesaţi în iniţiative şi propuneri concrete pentru soluţionarea problemelor practice”, a spus Prim-ministrul.
La rândul său, Michael Scanlan a menţionat că OSCE pledează pentru intensificarea dialogului privind soluţionarea problemei transnistrene şi asigurarea securităţii în regiune.
„În calitate de Şef al Misiunii OSCE în Moldova mi-am luat angajamentul să lucrez în mod deschis, constructiv şi transparent în vederea soluționării conflictului transnistrean cu toţi participanţii la procesul de negocieri în formatul „5+2”. Vom continua eforturile noastre de a contribui la avansarea democrației, prosperităţii şi stabilităţii pe ambele maluri ale râului Nistru, în conformitate cu mandatul nostru aprobat de cele 57 de state membre ale OSCE”, a spus Michael Scanlan.
CURENTUL.md precizează: Oficialul şi-a început mandatul de Şef al Misiunii OSCE în Republica Moldova la 1 august 2014.
Adrian Platon