Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a făcut o declaraţie în legătură cu protestele din ultimele zile, transmite CURENTUL.
Mai jos publicăm mesajul integral al şefului statului:
„Stimați concetățeni,
Dintotdeauna am fost un adept al democrației, stabilității și ordinii în Republica Moldova. Cred cu tărie în aceste valori, și am promovat cu insistență proiectul de integrare europeană prin care ele vor fi înrădăcinate în conștiința și în societatea noastră. Succesele pe care le-am repurtat în ultimii ani, pe plan intern și internațional, au fost posibile datorită prezenței acestor factori esențiali.
Astăzi, urmăresc cu atenție desfășurarea evenimentelor în țara noastră și în regiune, și constat anumite pericole care amenință calea noastră firească de dezvoltare. Traversăm, aș putea spune, o perioadă de cumpănă.
Situația economică și socială dificilă, dar în primul rând situația dramatică din sectorul financiar bancar, precum și prestația dezamăgitoare în acest caz a instituțiilor relevante ale statului, au generat în societate nemulțumiri firești și chiar atitudini de revoltă.
Criza din regiune, propaganda antieuropeană, embargourile comerciale, precum și instabilitatea guvernamentală recentă, au amplificat aceste tendințe.
Ca și oricare cetățean, îmi doresc să impunem în țara noastră o atitudine respectuoasă față de lege, cu alte cuvinte să facem ordine în țară. Mai mult, pledez pentru implicarea în acest proces, alături de instituțiile statului, a tuturor forțelor civile și a cetățenilor cărora nu le este indiferentă soarta noastră.
Manifestația de pe 6 septembrie, din Piața Marii Adunări Naționale din capitală, este un exercițiu democratic în acest sens. Libertatea de expresie, un drept fundamental într-o democrație, este unul din câștigurile pe care le-am obținut în anii de Independență.
Între altele fie spus, este important ca ideile unei platforme sociale să nu fie folosite și deturnate în alte scopuri decât cele declarate, ceea ce ar fi regretabil și nu ne-ar ajuta în calea noastră spre o comunitate dreaptă și echitabilă.
Împărtășesc multe din îngrijorările exprimate de cetățeni. Regret că s-a ajuns în situația de față, când oamenii sunt nevoiți să protesteze în stradă. Ca om al legii, am stăruit întotdeauna ca dreptatea să se facă în cadru instituțional.
Dar, din păcate, slăbiciunea constatată a unor instituții abilitate să intervină pentru a aplica legea, a determinat într-o anumită măsură un asemenea climat negativ în societate. Aici mă refer, în special, la ineficiența Băncii Naționale, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, instanțelor de judecată.
Voi spune din capul locului că am fost și sunt la curent cu toate problemele majore ale statului. Sunt informat cu regularitate de către serviciile speciale și alte organe competente cu privire la situația din diferite domenii: de apărare, securitate, economic, financiar-bancar, etc.
Afirm că am acționat în conformitate cu atribuțiile ce-mi sunt acordate de Constituție pentru a preveni derapajele. Am acționat nu totdeauna public, este adevărat, dar cu siguranță pe cale instituțională. Am purtat discuții cu factori responsabili de primă mărime din țară și de peste hotare despre problemele apărute și despre soluții.
La Consiliul Suprem de Securitate am abordat nu o singură dată chestiunea devalizării unor bănci cu probleme. S-au făcut recomandări precise către Parlament, Guvern, Serviciul de Informații și Securitate, Procuratură, Banca Națională, Comisia Națională a Pieței Financiare, Ministerul de Interne, și alte instituții, în vederea prevenirii și remedierii unor probleme majore financiare de securitate națională.
Am discutat personal în câteva rânduri cu guvernatorul Băncii Naționale, căruia i-am cerut explicații pentru acțiunile și inacțiunile instituției pe care o conduce. Ca o paranteză, sunt mirat că domnul guvernator mai este în funcție, ca și întreaga administrație a BNM, dar amintesc că demiterea sa nu este prerogativa președintelui.
Am sesizat instituțiile statului și cu privire la alte decizii îndoielnice care s-au luat în ultimii ani, cum ar fi acea de concesiune, care ridică mari probleme de securitate națională, a Aeroportului Internațional Chișinău către o firmă privată condusă de persoane dubioase. Am dispus acum să fie puse la dispoziția opiniei publice scrisorile pe care le-am expediat instituțiilor statului și în care sunt atestate îngrijorările la care mă refer.
Trebuie să înțelegem: într-un stat de drept, președintele nu poate intenta dosare penale și nu poate condamna infractori. Asemenea atribuții revin Procuraturii și instanțelor de judecată. Am insistat în repetate rânduri ca Procuratura să fie reformată. Găsiți această solicitare în zeci de documente și expuneri publice ale președintelui.
Am exclus din sistemul judecătoresc zeci de magistrați cu reputație pătată. Nu mai regăsiți astăzi în sistem multe nume de tristă faimă. Este adevărat că alți zeci de judecători reprobabili au fost păstrați în sistem în mod inexplicabil de către Consiliul Suprem al Magistraturii, în pofida argumentelor pe care le-am adus și care îi descalifică. Amintesc aici că încă în 2012 am propus Parlamentului să modifice prevederea care permite CSM să insiste asupra candidaturilor respinse de președinte, dar proiectul respectiv de lege n-a ajuns să fie examinat de Parlament.
Și acum despre demisia care mi s-a cerut. Nu voi demisiona, fiind convins că o asemenea decizie ar aduce instabilitate Republicii Moldova. Un vid de putere ar determina o nouă criză politică. Am venit în această funcție pentru a pune capăt unei perioade de instabilitate care a durat doi ani și jumătate, și nu accept să fiu generatorul unei alteia de acel fel.
Trebuie să înțelegem că de un eventual haos în Republica Moldova vor profita neîntârziat acele forțe interne și externe care au acționat permanent în toată istoria recentă pentru destabilizarea țării noastre și pentru transformarea ei într-o gubernie. Instabilitatea pe care și-o doresc aceste forțe ostile Republicii Moldova ar îngreuna dezvoltarea țării noastre pe un termen nedefinit. Pericolul este astăzi mai mare ca oricând ca țara noastră să fie deviată de la cursul său firesc de dezvoltare, spre integrarea în Uniunea Europeană.
Sunt conștient de faptul că pozițiile mele proeuropene, pro-NATO și cu privire la staționarea ilegală pe teritoriul nostru a bazei militare rusești, m-au transformat într-o țintă pentru forțele revanșarde neo-sovietice, antioccidentale și antinaționale.
Acesta este o primă luare de poziție a mea după evenimentele recente.
Instituția prezidențială a ascultat și analizează revendicările rezonabile ce au fost făcute, urmând ca, ulterior, să fie întreprinse măsurile care se impun.
Voi prezenta în viitorul apropiat în Parlament, în conformitate cu prevederile constituționale, un mesaj în care voi face referire la principalele probleme ale națiunii, urmând să formulez obiectivele care, în opinia mea, trebuie stabilite pentru depășirea situației complicate în care ne aflăm”.