[ X ]
Nicolae Timofti reacţionează. Iată ce a vorbit cu liderii PDM!
15 Decembrie

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, respinge categoric ca fiind nefondate și fără substanță acuzațiile la adresa sa care se conțin în afirmațiile făcute astăzi, 15 decembrie a.c., de către președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, și le califică drept o metodă de presiune asupra șefului statului, în scopul de a-i influența decizia de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova.

Potrivit sursei, Nicolae Timofti a avut ieri o întâlnire cu lideri ai Partidului Democrat, care au încercat să-l convingă pe șeful statului să-l desemneze în această funcție pe Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreședinte al Partidului Democrat.

„Președintele are deplina înțelegere asupra faptului că declarațiile denigratoare asupra sa, apărute în presă în ultima perioadă, precum și acțiunile de pichetare a reședințelor prezidențiale, reprezintă elemente de presiune exercitate asupra șefului statului, ca atentat la dreptul său constituțional de a desemna o candidatură la funcția de prim-ministru”, se menţionează în comunicatul Preşedinţiei.

Totodată, Președintele Nicolae Timofti îndeamnă partidele parlamentare să rămână în spațiul constituțional și să se mobilizeze în vederea constituirii unei majorități parlamentare care să permită formarea în timpul apropiat a unui Guvern proeuropean și funcțional, și să abandoneze jocurile politicianiste care nu sunt o soluție în situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților