[ X ]
Nicolae Timofti: Am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru promovarea intereselor naționale ale RM
28 Octombrie

„În pofida criticilor lansate la adresa mea, am promovat în mandatul meu principiul independenței instituției prezidențiale. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri, în circumstanțele în care am activat, pentru promovarea intereselor naționale ale Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti,  astăzi, 28 octombrie a.c., în cadrul unei întrevederi cu o delegație de membri ai Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, aflată la Chișinău într-o misiune de monitorizare a alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, condusă de către Igor Šoltes, informează CURENTUL.

Din delegație au mai făcut parte, domnul Siegfried Mureșan, doamna Heidi Hautala, domnul Fabio Massimo Castaldo și domnul Janusz Korwin-Mikke.

Șeful satului a salutat vizita reprezentanților PPE, mulțumind pentru sprijinul oferit de această formațiune în Parlamentul European dosarelor care au vizat parcursul pro-european al Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, s-a făcut un schimb de păreri cu privire la derularea actualei campanii electorale, dar și despre rolul mass media în procesul electoral.

Președintele Timofti a menționat că șeful statului nu are dreptul, conform Constituției, să se implice în campanie, sugerând că unii candidați la Președinție fac declarații care depășesc prerogativele oferite de Legea Supremă.

La rândul lor, membrii delegației au menționat necesitatea derulării unor alegeri corecte și au reiterat sprijinul PPE pentru Republica Moldova. În context, domnul Šoltes a subliniat rolul președintelui în procesul democratic.

La finalul întrevederii, delegația PPE i-a mulțumit Președintelui Timofti pentru că a acționat cu înțelepciune și a promovat ideile pro-europene.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților