[ X ]
NATO va consolida parteneriatul cu Republica Moldova
2 Iunie

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu membrii Comitetului pentru Parteneriate şi Securitate prin Cooperare (PCSC) al NATO. Discuţia s-a axat pe situaţia din Republica Moldova şi cea regională, cooperarea RM-NATO şi perspectivele de dezvoltare a acesteia, transmite CURENTUL.

Premierul a trecut în revistă obiectivele Guvernului Republicii Moldova şi politicile promovate, referindu-se la cele trei priorităţi de bază: unitatea naţională, supremaţia legii şi economia sustenabilă. Totodată, Chiril Gaburici s-a referit la provocările interne şi externe cu care se confruntă ţara noastră, printre care reglementarea transnistreană, restricţiile de export pe piaţa estică, criza sistemului financiar-bancar, dar şi situaţia tensionată din cauza conflictului armat din ţara vecină, Ucraina.

Şeful Executivului de la Chişinău a subliniat rolul partenerilor Republicii Moldova în realizarea obiectivelor propuse şi în asigurarea securităţii ţării. „Toate inţiativele şi reformele promovate de Guvernul Republicii Moldova sunt îndreptate spre binele cetăţeanului şi noi mizăm, în continuare, pe o cooperare eficientă cu toţi partenerii, în vederea asigurării stabilităţii şi securităţii Republicii Moldova”, a spus Prim-ministrul.

La rândul lor, membrii delegaţiei Comitetului pentru Parteneriate şi Securitate prin Cooperare (PCSC) al NATO s-au interesat de situaţia din ţara noastră, politicile promovate de Guvernul Republicii Moldova, acţiunile de depăşire a problemelor legate de embargoul impus de Federaţia Rusă la unele produse moldoveneşti şi fortificarea capacităţilor de apărare şi securitate a ţării.

James Appathurai, adjunct al Asistentului Secretarului General NATO pentru Afaceri Politice şi Politica de Securitate, reprezentant special al Secretarului General NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală, a menţionat că această vizită este un bun prilej de a discuta despre obiectivele, politicile și posibilitățile de consolidare a relaţiilor dintre Republica Moldova şi statele membre ale NATO.

„Cooperarea dintre Republica Moldova şi NATO are la bază o istorie de mai mulți ani și s-au făcut paşi importanţi în acest sens. Totodată, ne propunem să dezvoltăm parteneriatul nostru, inclusiv prin diverse iniţiative de consolidare a capacităţilor în domeniul securităţii”, a menţionat oficialul american.

Aceasta este prima vizită a unui Comitet NATO pentru țara noastră la Chişinău. Din delegaţie fac parte şi reprezentanţi ai statelor neutre din Europa – Austria, Elveţia, Suedia, Finlanda şi Irlanda.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților