[ X ]
Motivul pentru care Domnica Cemortan nu se va implica în campania electorală 2014 
10 Septembrie
foto: noi.md

Domnica Cemortan, care cu cîteva luni în urmă a anunțat că se lansează în politică, a susținut astăzi o conferință de presă în care a spus că nu va mai face acest lucru, transmite CURENTUL. 

Domnica a spus că este profund dezamăgită de politicienii de la noi și că, clasa politică autohtonă este oligarhizată. De asemenea, activista a făcut referire şi la călătoriile sale prin satele din Republica Moldova. „Am fost prin sate unde era lipsă de oameni, unde e o sărăcie imensă, unde familiile sînt destrămate și plecate peste hotarele țării”, a declarat activista.

Domnica a mai spus că cea mai mare parte a partidelor sînt finanțate de Rusia, din acest motiv nu se va implica în campania electorală din această toamnă. „Nu mă voi implica în campania electorală deoarece va fi o campanie murdară. Mă retrag din scena murdară și nu mai vreau să fac parte din această scenă politică”, a conchis Domnica Cemortan, precizînd că nu renunţă definitiv la politică. 

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților